Crina Nedelcu, psiholog Clinica Neuro Atipic: „Acceptarea de sine și stabilirea unor așteptări realiste sunt esențiale.”

Cunoscută pentru activitatea sa ca psiholog în cadrul Cinicii Neuro Atipic și pentru misiunea de a integra eficient în societate copiii cu diverse afecțiuni, Crina Nedelcu ne oferă câteva răspunsuri ce contribuie semnificativ la popularizarea adecvată și conștientizarea publică privind neurodivergența. 

Ce v-a determinat să deveniți o voce activă în comunitatea neurodivergentă și să promovați conștientizarea în acest domeniu? 

În cei 20 de ani de activitate, am interacționat cu sute, poate chiar mii de familii. Am crescut odată cu copiii cu care am lucrat și am înțeles, treptat, că diagnosticul de autism nu este ceva ce poate fi „vindecat”, ci reprezintă o condiție ce persistă pe tot parcursul vieții. La început, influențată de poveștile de succes de pe internet, speram – la fel ca majoritatea părinților – că, prin terapie, diagnosticul va dispărea. În timp, însă, participând la conferințe internaționale și bazându-mă pe practică, am conștientizat că evoluția și șansele de recuperare depind în mare măsură de nivelul de severitate și de locul în care se situează copilul în spectrul autismului (de la forme ușoare la forme severe).

Acesta este și motivul pentru care mi-am concentrat atenția asupra evaluării clinice a copiilor și adolescenților cu Tulburare de Spectru Autist (TSA). Îmi doream să înțeleg de ce unii dintre ei progresează semnificativ, în timp ce alții fac progrese mai mici. Diagnosticul de TSA presupune deficit de comunicare și de interacțiune socială; chiar și atunci când copilul ajunge să vorbească, rămâne o dificultate în inițierea relațiilor cu ceilalți și în înțelegerea comportamentului acestora, dificultate care se menține și la vârsta adolescenței sau la maturitate.

În cadrul clinicii Neuroatipic, un număr foarte mare de familii cu copii de diferite vârste s-au prezentat pentru evaluare, iar aproximativ jumătate dintre aceștia au primit sau aveau deja un diagnostic de TSA. Acest fapt m-a determinat să înființez Fundația Neuroatipic și să militez pentru integrarea lor. Cum cauza exactă nu este încă pe deplin cunoscută, dar numărul copiilor diagnosticați este în continuă creștere, consider că singura soluție reală este acceptarea și integrarea lor în comunitate.

Un alt aspect important pe care l-am observat este faptul că și familiile acestor copii tind să se izoleze de prieteni și de mediile sociale, de teama de a nu fi judecate sau din dorința de a nu face public diagnosticul copilului.

 

Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați  întâlnit în procesul de educare a publicului despre neurodivergență și cum le-ați depășit?

De la bun început am știut că nu va fi un drum ușor. Îmi amintesc că, la doar o săptămână după lansarea campaniei „ATIPIC = AMAZING”, m-a sunat o prietenă ca să mă confrunte, întrebându-mă ce tot vreau cu acești copii și spunându-mi că ei lovesc, mușcă și zgârie. A trebuit să-i explic că aceste comportamente apar pentru că cei mici nu pot comunica ceea ce își doresc sau nu reușesc să se facă înțeleși. În lipsa suportului de care au nevoie, aceste comportamente tind să se fixeze în timp.

Un alt aspect greșit înțeles este acela că diagnosticul de autism s-ar referi doar la cazurile severe, unde de obicei există și alte diagnostice asociate, iar acești copii ar fi „fără speranță”. În realitate, numărul cazurilor de severitate înaltă este mult mai mic în comparație cu cel al copiilor care prezintă forme ușoare și medii de tulburare de spectru autist. De aceea, este esențial să primească atât ei, cât și familiile lor, sprijinul și îndrumarea necesare.

O provocare suplimentară cu care m-am confruntat a fost reticența familiilor de a apărea în fotografii sau de a face public diagnosticul copilului, temându-se să nu fie judecate ori stigmatizate. Dar cum poți schimba ceva dacă te ascunzi? Le mulțumesc familiilor care au înțeles că doar ieșind în față și vorbind deschis putem produce o schimbare reală.

Sunt conștientă că ne așteaptă un drum lung – suntem abia la început și încă avem multe de făcut în această direcție.

Ce schimbări considerați că ar trebui implementate în sistemul educațional și pe piața muncii pentru a sprijini mai bine persoanele neuroatipice?

Într-o lume ideală, școala ar trebui să fie un spațiu sigur, unde fiecare elev se simte înțeles, sprijinit și ghidat către o dezvoltare optimă. Din păcate, realitatea este adesea departe de acest ideal. Pentru a răspunde nevoilor copiilor neuroatipici și a-i integra în sistemul educațional, sunt necesare metode de predare personalizate și flexibile, inclusiv prin platforme digitale interactive.

Totodată, profesorii au nevoie de formare specializată pentru a înțelege particularitățile elevilor neurodivergenți și pentru a-și adapta materialele și metodele de predare în mod corespunzător. Fără un sprijin adecvat, copiii neurodivergenți pot suferi izolare, excludere și hărțuire, confruntându-se totodată cu stereotipuri negative și stigmatizare. În aceste condiții, primul efect al unei incluziuni deficitare este apariția fenomenului de bullying în școli.

Un alt aspect rar abordat de sistemul educațional românesc este cel legat de copiii neurodivergenți care sunt și supradotați ( „copii de două ori excepționali”). Ei au nevoi psihologice unice, care necesită atenție și abordare specială pentru valorificarea întregului lor potențial.

Pe piața muncii, integrarea persoanelor neuroatipice ar trebui să devină o prioritate, vizând nu doar politici de angajare incluzive, ci și adaptarea mediilor de lucru. Companiile ar putea oferi programe de mentorat, posibilitatea de a lucra în medii mai puțin stimulante senzorial și forme de angajare flexibile, precum telemunca sau programul de lucru adaptat. În plus, recunoașterea punctelor forte ale persoanelor neurodivergente – cum ar fi atenția la detalii, gândirea creativă și abilitățile analitice – poate contribui la schimbarea percepției asupra diversității, astfel încât aceasta să fie văzută drept un atu, nu un obstacol.

Referitor la impactul Social Media, cum au influențat rețelele sociale modul în care este percepută neurodivergența în societate? Credeți că acestea ajută la crearea unei comunități mai incluzive sau, uneori, poate distorsiona realitatea?

Rețelele sociale au contribuit semnificativ la creșterea conștientizării și la formarea unor comunități de sprijin pentru persoanele neurodivergente, promovând atât acceptarea, cât și educația. Campaniile de conștientizare, poveștile personale și resursele distribuite pe platforme precum Instagram, TikTok sau Twitter au ajutat la demistificarea unor concepții greșite și la promovarea acceptării.

Pe de altă parte, rețelele sociale pot să și distorsioneze realitatea. Algoritmii favorizează adesea conținutul emoțional sau extrem, ceea ce poate duce la stereotipuri ori la prezentarea incompletă a neurodivergenței. De pildă, pot fi promovate doar aspectele „pozitive” sau „unice” ale neurodivergenței, neglijând provocările reale. În plus, diagnosticarea bazată exclusiv pe informații de pe rețelele sociale, fără consultarea unui specialist, poate fi problematică. În acest context, găsirea unui echilibru între conștientizare și o reprezentare autentică rămâne o provocare importantă.

La nivel național, conștientizarea cu privire la neurodivergență este în creștere – lentă, dar vizibilă! Mediul online constituie o oportunitate unică de a ajunge la diferite categorii sociale și grupe de vârstă, în special la copii, adolescenți și tineri. Cu cât mesajul este mai bine adaptat fiecărei categorii, cu atât devine mai clar cât de important este să ne concentrăm, mai întâi, pe calitățile fiecărei persoane – nu doar pe ale celor atipice – și abia apoi pe dificultăți. Astfel, crește șansa ca societatea să conștientizeze și să accepte mai ușor diversitatea.

Noile generații sunt, în general, mai receptive la nevoile celorlalți, au o deschidere mare către noutate și dau dovadă de un nivel ridicat de inteligență emoțională, nu doar cognitivă. Sunt dispuse să asimileze informații, însă doar atunci când acestea le sunt prezentate corect și pe un ton adecvat, nu ca o obligație sau o impunere.

Ce sfaturi aveți pentru persoanele neurodivergente care încearcă să se înțeleagă mai bine pe ele însele și să își găsească locul într-o lume construită pentru neurotipici?

Este important ca fiecare persoană să își înțeleagă propriile nevoi, să caute comunități de sprijin și să își creeze un mediu în care să se simtă confortabil. Acceptarea de sine și stabilirea unor așteptări realiste sunt esențiale. E perfect normal să ai un ritm diferit și să ai nevoie de soluții adaptate sau de abordări alternative pentru a-ți atinge obiectivele. Flexibilitatea și compasiunea față de propria persoană reprezintă cheia unei vieți mai echilibrate, într-o societate care încă învață să fie cu adevărat incluzivă.

În același timp, este important să-ți pui în valoare calitățile și să îți exprimi potențialul în fața celor din jur. Această atitudine de încredere în propriile forțe poate duce la primirea recunoașterii și a susținerii de care ai nevoie. Să nu uităm că, de-a lungul timpului, numeroase personalități faimoase au primit un astfel de diagnostic în copilărie și totuși au reușit să contribuie remarcabil la evoluția societății.